lun. dec. 23rd, 2024

Comunicat de presă

Lansare de carte la Muzeul de Artă din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, alături de Editura Humanitas, vă invită la un eveniment cultural cu totul deosebit.

Vineri, 28 octombrie 2022, ora 17:00, în Sala de Consiliu a Muzeului de Artă din Târgoviște, va avea loc lansarea volumului Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești”, semnat de prof. univ. dr. Tudor Dinu, profesor abilitat al Universității din București, unde predă limba, literatura şi civilizaţia greacă, și doctor honoris causa al Universității Democrit a Traciei (Grecia). Lucrările sale – dedicate unor teme de filologie, istorie, civilizație greacă veche, bizantină şi postbizantină, dar şi elenismului din Țările Române – au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Franţa, Cehia, Letonia, Ucraina şi Georgia. La Editura Humanitas a publicat volumele Mihai Viteazul, erou al eposului grec” (2008), Dimitrie Cantemir şi Nicolae Mavrocordat – rivalităţi politice şi literare la începutul secolului al XVIII-lea” (2011), „Bucureștiul fanariot. Biserici, ceremonii, războaie” (2015), Bucureștiul fanariot. Administrație, meșteșuguri, negoț” (2017), Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Țării Românești și Moldovei” (2018); aceasta din urmă a fost distinsă, în varianta greacă, cu premiul Academiei din Atena. În Duminica de Florii a anului 2018, a fost înnobilat la Constantinopol de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care i-a acordat titlul bizantin de archón hypomnematógraphos.

Despre volum, redăm mai jos câteva aprecieri ale redactorului-șef al editurii, Radu Gârmacea: „În manualele noastre de istorie, Eteria și Revoluția Greacă, începută în Principate, apar doar ca o simplă paranteză la mișcarea lui Tudor Vladimirescu. Iar aceasta din urmă, la rândul ei, este tratată mai degrabă prolix și confuz, deși, în mod paradoxal, figura celui care s-a visat domn al Țării Românești stă la loc de cinste în panteonul istoric național. Evenimentele anului 1821 sunt, astfel, unul dintre episoadele prea puțin cunoscute de pasionații de istorie de la noi, în pofida consecințelor pe care le au până azi: ele reprezintă mișcarea tectonică ce a pus spațiul românesc pe orbita modernității – momentul auroral al evoluției noastre europene. Tudor Dinu, bine-cunoscut prin explorările sale monografice în lumea fanariotă, a cercetat exhaustiv izvoarele istorice, atât românești, cât și grecești – majoritatea, inaccesibile istoricilor de la noi-, precum și sursele în alte limbi, și a trecut prin toate locurile care au fost martorele intrigilor, luptelor și masacrelor acelui an cumplit. A reușit astfel să contureze,

la aniversarea a două veacuri de la mișcările revoluționare, o imagine unitară și credibilă, neviciată de agende naționaliste sau partizanate ideologice. Insurecția pandurului gorjean capătă acum un sens istoric, ca secvență a luptei de eliberare a grecilor și, într-o perspectivă mai largă, a popoarelor creștine din Balcani. Aducându-ne în fața ochilor, ca într-un vast platou cinematografic, sute de personaje și de întâmplări, Tudor Dinu recompune pentru prima dată epopeea eteristă, în care se împletesc tragicomicul, sordidul și cel mai autentic eroism.”

Autorul va fi acompaniat în cadrul evenimentului de lansare de conf. univ. dr. habil. Claudiu Neagoe (Universitatea Pitești) și dr. Irina Cîrstina, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie.

Vă așteptăm la Muzeul de Artă din Târgoviște (Calea Domnească, nr. 185), unde toți cei interesați sunt bineveniți!

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița