“74 (șaptezeci și patru) nu, nu este o greșeală, acesta este numărul de proceduri de infringement deschise împotriva României.
Procedurile de infringement, așadar de neîndeplinire a obligațiilor asumate la nivelul Uniunii Europene, sunt deschise de către Comisia Europeană ca urmare a încălcării dispozițiilor unor acte europene, a netranspunerii acestora, sau o transpunere defectuoasă, respectiv incompletă.
Am atras astăzi atenția în plen că este inacceptabil ca România să se afle într-o situație atât de gravă, iar “prea înceata” coaliție de la guvernare să nu fie în stare să stingă focurile pe care ni le arată cei de la Bruxelles.
O alegere trebuie făcută, fie calea europeană, fie guvernanții din executiv continuă să asiste pasivi cum numărul procedurilor de infringement la adresa României cresc sub ochii lor, iar discursul public este împins spre alternative extremiste.
Intervenția mea viza proiectul de lege L590/2022 prin care se corecta transpunerea incorectă a directivei pentru prevenirea și combaterea spălării banilor”, spune Dragoş Popescu, senator de Dâmboviţa şi reprezentant al Partidului Reper.