Un necaz s-a abătut asupra unei familii din Săcuieni, judeţul Dâmboviţa. Aproape de miezul nopţii, casa oamenilor a fost cuprinsă de flăcări uriaşe.
Cele trei persoane care se aflau înăuntru au reuşit să iasă la timp, dar în urma lor a fost prăpăd. Pompierii şi poliţiştii au deschis o anchetă, iar martorii spun că incendiul ar fi fost provocat de nişte petarde aruncate din stradă.
În casă se aflau soţul, soţia şi o bunică de 73 de ani. Oamenii spun că dormeau când, la un moment dat, au auzit câteva bubuituri, iar în scurt timp locuinţa le-a fost inudată de fum. Au ieşit imediat în stradă după ajutor.
Proprietarul casei arse: Dormeam… Dormeam şi odată am auzit – poc, poc!
Proprietara casei arse: Nu ştiu cine a aruncat! Am două geamuri deschise. De două ori a făcut bum-bum! Încă o dată a făcut bum-bum! Avem o instalaţie care dacă e vreun scurt-circuit se opreşte lumina. Nu e de la butelie, că acolo nu a luat foc.
Câţiva vecini, care au ieşit cand au auzit zarva din drum, spun că au simtit un miros de petarde, chiar langa locuinţa care ardea.
Vecin: Am ieşit la poartă şi am simţit pe toată strada miros de petardă. În centrul satului se strânge un grup de tineret şi pe drum spre stradă îşi fac de cap. După aceea a început să ardă casa. Este posibil să fi aruncat.
Vecină: Este un grup de tineri care stau în centru până la 1, 2 noaptea. Trec, aruncă cu petarde în curte, cu sticle.
Marius Buga, Pro TV: Pompierii au intervenit la faţa locului cu patru autospeciale cu apă şi spumă. În sprijin au venit şi voluntarii serviciului local pentru situaţii de urgenţă. Misiunea este însă extrem de dificilă pentru că focarele s-au reaprins. Poliţiştii au sosit la faţa locului şi au deschis o anchetă. Urmează să lămurească exact din ce cauză au izbucnit flăcările.
Sursa: StirilePROTV