lun. dec. 23rd, 2024

Comunicat de presă

Ref: Se prefigurează un caz Oltchim și la Târgoviște

Am aflat cu condescendență că propunerea PDL Dâmbovița de a se convoca, de urgență, Comisia de Dialog Social pe tema situației de la Combinatul de Oțeluri Speciale (C.O.S.), deținut de concernul rus Mechel, a fost însușită de prefectul Emilian Rusu și de președintele Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu.

Din păcate, acest subiect – de o importanță vitală pentru soarta industriei dâmbovițene – este tratat de administrația județeană cu o secretomanie și un diletantism cel puțin condamnabile. Spunem asta pentru că în spațiul public nu au apărut informații concrete despre discuțiile pe aceeași temă purtate în data de 9 august 2012, de exemplu, în Comisia de Dialog Social – sau de la întâlnirea patronate-sindicate din 20 septembrie.

Poate domnul Adrian Țuțuianu are anumite rețineri în a prezenta situația de la C.O.S. Târgoviște, ținând cont de faptul că a reprezentat, ca avocat, patronatul rus de la Mechel într-un proces prin care acesta din urmă – datorită unor inginerii avocățești – a scăpat de obligația de a plăti aproximativ 10 milioane de euro unor salariați cărora nu li se plătiseră drepturile conform contractului colectiv de muncă. Nu mai puțin de 4000 de muncitori au fost păgubiți astfel, în ciuda unei sentințe judecătoriești definitivă și executorie, care ar fi trebuit să producă o necesară reparație.

Sau, Adrian Ţuţuianu, are anumite remușcări pentru cei peste 13.000 de dolari, bani publici, din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița, cheltuiți în timpul unei vizite de lucru efectuată în 2007 de delegația din care făcea parte si el, la Moscova și Celiabinsk, ca urmare a invitației lansată de patronatul Mechel. Formal, agenda vizitei a cuprins aspecte privitoare la activitatea C.O.S., întreprindere privatizată în conditii dezastruoase pentru partea română de fostul său șef, Adrian Năstase. Practic, singurul câștig vizibil al vizitei l-a constituit un contract ”gras” de asistență juridică, pentru cabinetul de avocatură al d-lui Adrian Țuțuianu.

Ținând cont de aceste aspecte, solicitam prefectului Emilian Rusu și președintelui Consilului Județean, Adrian Țuțuianu să prezinte public rezultatele întâlnirii de astăzi a Comisiei de Dialog Social sau, de ce nu, să apeleze la Dan Diaconescu pentru a-i ajuta pe patronii ruși să ”rezolve” problema, ca în cazul Oltchim.

Preşedinte PDL Dâmboviţa,

Florin Aurelian Popescu