COMUNICAT DE PRESĂ
La inițiativa Prefectului judeţului Dâmboviţa, Emilian Rusu, și a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Ţuţuianu, în data de 27.09.2012 a fost convocată Comisia de Dialog Social.
Aceasta se va întruni în data de 01.10.2012, ora 08.30, având pe Ordinea de zi o informare privind problemele socio-economice cu care se confruntă partenerii sociali din cadrul filialelor județene ale confederațiilor naționale sindicale şi care au condus la declansarea unor acțiuni de protest.
Sindicaliștii dâmbovițeni cer adoptarea, de către Guvernul României, a modificărilor la Legea Dialogului Social și a Codului Muncii, precum şi restabilirea dialogului social.
Vă aducem la cunoștință faptul că și în data de 09.08.2012 a avut loc, în cadrul Comisiei de Dialog Social, o întrunire a reprezentanților Sindicatului Metalurgist Mechel Târgoviște, iar în data de 20.09.2012 o întrunire între liderii sindicali SLI COST, SMM Târgoviște și reprezentanții patronatului SC Mechel Târgoviște.
Biroul de presă