“Târgoviște, din nou la înălțime! Suntem în finala întrecerii DESTINAȚIA ANULUI 2022, categoria „City Break”. Alături de noi – Brașov și Iași. O alăturare care ne onorează și care vine să confirme transformările evidente ale orașului nostru din ultimii ani, efort adăugat la uriașa moștenire istorică și culturală
21 655 de români au nominalizat destinațiile preferate în competiția vacanțelor în România, iar 25 de membri ai juriului format din bloggeri și experți în turism au adus propria perspectivă asupra destinațiilor calificate în finala etapei regionale. Trei criterii au stat la baza jurizării: (1) atractivitatea obiectivelor și experiențelor turistice din destinație, (2) implicarea comunității evidențiată prin investiții în infrastructură și acțiuni de promovare realizate în ultimii doi ani și (3) puterea brandului de destinație.
Târgoviște a câștigat etapa regională pe zona Muntenia, Oltenia și Dobrogea! Brașov a fost preferat în regiunea Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar Iașiul a avut cel mai mare punctaj în regiunea Moldovei și Bucovinei.
Sunt recunoscător tuturor celor care au votat orașul nostru, pentru că orice provocare de genul acesta ne obligă să ridicăm standardele continuu. Urmează, acum, finala națională. Cunoscuta Gianina Corondan se pregătește sa viziteze toate destinațiile, împreună cu o echipă completă de producție TV, pentru a descoperi atracțiile și noutățile din toate aceste orașe. Și, foarte important, începând cu 5 mai publicul va fi invitat să participe în direct și să voteze pe www.destinatiaanului.ro pentru a stabili podiumul final al întregii Românii.Ce spuneți? Ne mobilizăm?https://www.destinatiaanului.ro/castigatori-etapa…/“, a precizat Daniel Stan, primarul municipiului Târgovişte.