Doi bărbați, sancționați pentru nerespectarea legislației din domeniul silvic
În perioada 6-7 aprilie a.c., polițiștii de la Serviciul Ordine Publică au desfășurat activități pentru combaterea tăierii, transportului, deținerii, prelucrării și comercializării ilegale a materialelor lemnoase.
Astel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, în ultimele 6 luni, doi bărbați, în vârstă de 47 și 51 de ani, au transportat 149,47 m3 de material lemnos, fără a deține documente întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Polițiștii au procedat la confiscarea valorică a materialului lemnos, respectiv a 106.696,67 de lei.
De asemenea, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la 7.000 de lei.