mie. dec. 25th, 2024

În perioada 26 septembrie – 18 octombrie 2012, broderia liturgică bizantină cunoscută sub denumirea de „Steagul lui Ştefan cel Mare” va fi expusă la Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, aducând astfel în atenţia publicului o piesă cu valoare istorică şi artistică excepţională.

Expoziţia „Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare” este realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi va fi vernisată miercuri, 26 septembrie 2012, ora 12,30 la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189, în prezenţa oficialităţilor şi personalităţilor marcante ale vieţii publice şi culturale din Târgovişte şi Bucureşti.

Organizată în jurul celei mai valoroase piese din patrimoniul cultural al României, expoziţia reprezintă un eveniment de excepţie pentru municipiul Târgovişte, deoarece aceasta este cea mai importantă piesă adusă aici în ultimii 20 de ani.

„Steagul lui Ştefan cel Mare” este o broderie bi¬zan¬tină realizată în secolul al XV-lea având dimensiunile de 1,24 metri x 0,95 metri şi înfăţişează imaginea iconografică a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al bi¬ru¬in¬ţei militare, aşe¬zat pe un tron cu pernă roşie, având genunchii uşor depărtaţi şi tălpile sprijinite pe un balaur îna¬¬ri¬pat cu trei capete. În mâna dreaptă sfântul ţi¬ne mânerul unei spade şi în cea stângă vârful aces¬teia. Figura ovală a sfântului este încadrată de p㬬rul său buclat, iar pe cap acesta poartă o coroană cu nouă fleuroni, decorată cu pietre preţioase şi per¬le, susţinută de doi îngeri. Îngerul din partea stân¬¬gă ţine în mâna dreaptă o spadă, iar îngerul din partea dreaptă ţine în mâna stângă un scut. Sfân¬¬tul Gheorghe poartă o tunică militară de cu¬loa¬¬re gri peste o cămaşă lungă de culoare verde, iar în picioare are sandale cu curele încrucişate pe gambe. În colţurile din stânga şi dreapta sus este bro-da¬tă o inscripţie în limba greacă: „Sfântul Gheor¬ghe din Capadocia”.

De jur-împrejur broderia are o inscripţie sla¬vo¬nă cu rugăciunea domnitorului Ştefan cel Mare că¬tre sfânt.

Multă vreme a existat o confuzie între acest stindard şi steagul de luptă al voievodului, piesa care va fi prezentată la Muzeul de Istorie fiind un stindard liturgic (prapor), utilizat în cadrul ceremoniilor religioase. El cuprinde unul din puţinele texte păstrate de la Ştefan cel Mare, deoarece rugăciunea către Sf. Gheorghe, brodată pe marginea stindardului, nu este – aşa cum se obişnuia – troparul sfântului, ci o creaţie a voievodului: „O răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare Gheorghe, întru necazuri și năpaste iute mijlocitorule și fierbinte ajutătorule, celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi această rugăciune, a smeritului tău rob, a Domnului Ioan Ștefan voievod, prin mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovenești, păzește-l pe el nevătămat în veacul acesta și în cel ce va să fie, prin rugăciunile noastre ale închinătorilor tăi, ca să te slăvim în veci, amin. Și s-a făcut în anul 7008, iar al domniei lui 43″.

Stindardul, ajuns la Mănăstirea Zographou de la Muntele Athos, a fost recuperat în perioada Primului Război Mondial şi a fost de curând restaurat în laboratoarele de specialitate din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Expoziţia marchează o nouă etapă într-un efort susţinut al instituţiilor culturale din România de punere în valoare a tezaurului istoric românesc, ieşind în întâmpinarea nevoii publicului larg de a cunoaşte aceste valori patrimoniale, de a percepe mai clar prezentul din perspectiva trecutului.

Stindardul lui Ştefan cel Mare vine şi ca o speranţă de viitor, de consolidare a caracterului nostru naţional şi a spiritualităţii româneşti.

C.N.M. “Curtea Domnească” Târgovişte