lun. dec. 23rd, 2024

„Aceeași Mărie cu altă pălărie” sau Înapoi în Trecut

“Nu știm când se va instaura „rotativa” despre care tandemul Ciolacîțu discută deja de o vreme dar știm un lucru: noua propunere de premier e…fosta propunere de premier: Nicolae Ciucă.

În momentul în care USR a fost forțat să iasă de la guvernare, am spus un lucru simplu: suntem dispuși să continuăm, cu două condiții ferme: Un nou prim ministru, altul decât Florin Cîțu și prioritizarea cetățenilor printr-un calendar ferm de reforme. Atât. Propunerea lui Nicolae Ciucă nu reprezenta astfel o piedică în calea negocierilor dintre noi și PNL. Reprezenta probabil însă o piedică pentru (de acum fostul) Partid Național Liberal, având în vedere faptul că acel calendar de reforme clare, transparente și asumate nu era negociabil. Și nici nu avea cum să fie de fapt, de vreme ce românii așteaptă de prea mult timp ca politicul să devină mai chibzuit, mai altruist și mai aproape de oameni.

Pentru domnul Ciucă, negocierile cu noi au fost probabil strict de fațadă, de vreme ce „ordinul de sus” părea clar: reformarea USL. Aparent chiar și un general ascultă cuminte ordine, la nevoie, mai ales atunci când acestea sunt rostite lent și rar: Pee-See-Dee. Astfel, ne întoarcem (momentan) înapoi în trecut: USL trăiește și-și va împărți „pălăria” conducerii guvernului. Noi rămânem însă aici, pe poziții, gata să semnalăm și să luăm atitudine față de fiecare derapaj posibil”, spune deputatul Daniel Blaga, liderul USRPLUS Dâmboviţa.