“Se spune că Dumnezeu cheamă la el sufletele pure! Însă de foarte multe ori, noi oamenii, constatăm că EL, ia de lângă noi parcă prea devreme aceste suflete pure!
Ieri a chemat alături pe ANAMARIA-BEATRICE, o tânără mămică, în vârstă de 29 ani, o tânără mămică, ce a refuzat să ne părăsească până nu a știut că și cea de a doua fetiță a ei este bine.
A luptat până în ultima clipă cu boala secolului, cumplitul COVID-19, în fața căruia s-a expus total, neputând fi vaccinată datorită sarcinii, și neputând primi din prima clipă antibioticele salvatoare, pentru același motiv, sarcina fiind foarte avansată.
Medicii s-au străduit, dar lupta este la început și pentru ei, procedurile sunt sărace, în continuă schimbare, iar medicamentele sunt puține și insuficiente pentru valul de îmbolnăviri prin care trece țara noastră.
Acum, după această tristă experiență, concluzia este că în cazul bolii COVID-19 în situația femeilor însărcinate, pentru a salva mama, singura soluție este scoaterea copilului de la primele semne de boală, adică maxim în primele 2-3 zile de la debutul acestora.
Altfel, mama este condamnată la moarte!
După ziua a 7 de infecție, boala este atât de accelerată, încât nu există soluție medicală care să ducă la salvarea mamei.SINGURA MĂSURĂ PREVENTIVĂ CE SE POATE LUA ESTE VACCINAREA CU ORICARE DIN VACCINURILE EXISTENTE PE PIAȚĂ ȘI MĂSURILE DE DISTANȚARE SOCIALĂ.
Plecarea prematură a lui Bety, lasă în urmă două sufletele triste și o familie devastată sufletește…
SĂ AI DRUM LIN, SUFLET PUR…“
sursa – Cancandb