Tragedie, joi seară, în comuna argeșeană Stolnici. Un adolescent de 15 ani s-a înecat într-un lac, în care a intrat deși nu știa să înoate.
Un prieten a încercat să-l salveze, dar a renunțat, de teamă să nu se înece și el. Atenție, urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional.
De când s-a încălzit vremea, băiatul de 15 ani a venit în fiecare zi, cu prietenii, pe malul lacului. Deși nu știa să înoate, joi seară a intrat în apă. Mai întâi, până la brâu, după care s-a avântat spre mijlocul lacului.
A început să se zbată, așa că un tovarăș cu un an mai mic a intrat după el. A reușit să-l scoată la suprafață doar câteva secunde. Când și-a dat seama că nu-l poate duce la mal l-a abandonat. Ceilalți copii au fugit în sat, după ajutor.
Localnic: „M-a sunat un copil că se îneacă unu aici, când am venit aici deja nu se mai vedea”.
Localnic: „Este foarte periculos, trebuia pus și ceva de atenționare, nu există niciun semn, nimic”.
Medicii sosiți la fața locului au încercat imposibilul deși, când a fost scos la mal, băiatul nu mai avea semne vitale. Manevrele de resuscitare au durat mai bine de o oră.
Daniel Safta ISU Argeș: „Aproximativ la 5 minute după ce am sosit a fost găsit de unul dintre băieții care se aflau la fața locului, nu de colegii noștri, după ce a fost extras din apă au început imediat manevrele de resuscitare.”
Mama băiatului, care a venit într-un suflet când a aflat nenorocirea, a leșinat și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Adolescentul mai avea 3 frați mai mici.
sursa – Pro TV