A fost zarvă, sâmbătă la prânz, pe Centrul Vechi al oraşului Târgovişte.
O femeie în vârstă de 40 de ani a sunat la 112 şi a anunţat că a fost ameninţată cu amplasarea unei bombe la localul pe care îl deţine.
Patroana spune că este hărţuită de un individ, de 46 de ani, din cauza căruia ar fi avut multe necazuri în ultimii ani.
Poliţiştii s-au mobilizat şi au înconjurat zona.
Din fericire, ameninţarea s-a dovedit a nu fi reală – era vorba despre un măr în care suspectul pusese două fire.
Ancheta continuă însă şi se fac cercetări pentru prevenirea şi combaterea terorismului.