TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Educatie

Dâmboviţa – Biblioteca promovează tradiţiile şi obiceiurile româneşti

În majoritatea localităților din Dâmbovița, biblioteca este singura instituție care promovează tradițiile și obiceiurile populare românești. Mai mult, încearcă să inducă și tinerilor respectul pentru ele.

În acest sens, Biblioteca publică Dărmănești a inițiat proiectul Tradiție și Inovație în Biblioteca ta, pentru care a primit sprijinul financiar al programului Economia bazată pe cunoaștere. Una dintre activitățile proiectului presupune readucerea tradițiilor și meșteșugurilor populare românești în atenția locuitorilor folosind metoda PhotoVoice și va avea loc vineri, 20 iulie, începând cu ora 12.00, în comuna Dărmănești și împrejurimi.

După ce mai întâi au fost inițiați în tainele acestei metode și au participat la cursuri de comunicare, intercunoaștere și lucru în echipă în compania unui trainer, tinerii vor merge acum pe teren în căutarea de instantanee care urmăresc tema proiectului. Pentru ca totul să meargă bine, ei vor fi sfătuiți de bătrânii comunei în ceea ce privește tradițiile și vor fi însoțiți de echipa de proiect.

Totodată, artiștii amatori vor colecționa fotografii vechi pe care le vor expune în cadrul evenimentului ce va fi realizat la finalul proiectului pentru a evidenția evoluția tehnicii și, implicit, a societății. Activitatea are loc cu sprijinul Asociației Tineri pentru Europa de Mâine și al Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.