20 aprilie 2024
Gabi, IAR NE BAGI ÎN DATORII? Primarul Târgoviştei vrea 33 de miliarde pentru… activităţi recreativ-sportive!

Gabi, IAR NE BAGI ÎN DATORII? Primarul Târgoviştei vrea 33 de miliarde pentru… activităţi recreativ-sportive!

„Luni, 23 iulie 2012, la ora 9.00, va avea loc ședința ordinară a CLM Târgoviște pe a cărei ordine de zi există foarte multe puncte.

Printre acestea, există câteva elemente de interes. Vorbim despre alegerea viceprimarilor care este un punct distinct pe ordinea de zi, dar și despre o rectificare bugetară care pentru noi, cei de la USL, ridică numeroase semne de întrebare.

Este vorba despre 33 miliarde lei rectificare bugetară pe care ordonatorul de credite, mă refer la primar, ne-o propune în această primă ședință ordinară de Consiliu Local.

Mărturisesc că am avut o ședință la Comisia Juridică și nu am reușit să identific exact care sunt resursele din care va fi făcută această rectificare bugetară.

Astăzi am convocat din nou Comisia Juridică pentru a face o analiză detaliată a proiectelor de hotărâre care ne sunt supuse dezbaterii.

Urmează ca, în funcție de hotărârile care se vor lua la nivelul USL, luni, să ne exprimăm poziția în cadrul CLM.

Rectificarea bugetară vizează alocarea sumelor pentru capitolul activități recreativ-sportive. La această oră se ridică semne de întrebare, mai ales că sunt de notorietate datoriile către Termica, dar și alte lucruri.

Cred că trebuie să ne aplecăm cu mare atenție asupra unor asemenea proiecte de hotărâre.

Noi, cei din USL, vom vota în funcție de interesul comunității locale.

Acesta este interesul pe care trebuie să-l urmărească orice ales local, dincolo de orice negociere”, a declarat jr. Cristian Stan, consilier municipal în cadrul CLM Târgoviște și purtător de cuvânt al PSD Dâmbovița.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial