TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Târgovişte – A fost pus în funcţiune un al doilea aparat de testare Real Time PCR pentru COVID-19

Webp.net-resizeimage (1)COMUNICAT DE PRESĂ

Spitalul Judeţean de Urgență Târgoviște aduce la cunoștința populației faptul că, săptămâna aceasta, a fost pus în funcţiune un al doilea aparat de testare Real Time PCR pentru COVID-19, ceea ce înseamnă o creștere semnificativă a capacității de testare în unitatea noastră și reducerea timpului de așteptare pentru aflarea rezultatului. Astfel, începând de miercuri – 7 octombrie 2020, la Spitalul Judeţean de Urgență din Târgovişte se pot efectua 8 teste pentru COVID-19 per oră.

Noul echipament achiziționat a fost instalat în laboratorul central, în aceeași incintă cu aparatul Real Time PCR primit în comodat la sfârșitul lunii iulie 2020 și cu care s-au realizat până în prezent peste 3.000 de teste pentru depistarea COVID-19. Precizăm că, ieri – 8 octombrie, echipa de specialiști de la Spitalul Judeţean de Urgență din Târgovişte a prelucrat, cu cele două aparate Real Time PCR, 100 de teste pentru COVID-19. Se lucrează în două schimburi, în intervalul orar 08:00-22:00.

Din păcate, din cauza volumului mare de muncă și a numărului insuficient de medici, se înregistrează un timp de așteptare relativ mare la Unitatea de Primiri Urgențe în ceea ce-i privește pe bolnavii ușor simptomatici, situație pentru care conducerea Spitalului Judeţean de Urgență Târgoviște își cere scuze și apelează la înțelegerea pacienților.
Manager SJUT, Purtător de cuvânt SJUT,
dr. Claudiu Dumitrescu dr. Elena Firoiu

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.