mar. dec. 24th, 2024

❚ Dacă nu sunt fonduri pentru o bază sportivă nouă, atunci ar trebui aduse câteva retuşuri stadionului „Eugen Popescu” ❚ Un stadion nou la Târgovişte chiar reprezintă o idee bună, însă şi mai bine ar fi ca actuala arenă să rămână în picioare, la dispoziţia clubului ❚ Mai rămâne şi „piedica Zotic”, fostul administrator al bazei sportive, din perioada în care FCM Târgovişte evolua aici, care solicită de mai bine de trei ani să-i fie recunoscute investiţiile făcute la stadion, zice el de 11 miliarde lei vechi ❚ Toate aceste complicaţii ar fi fost evitate, dacă în ultimii 10 ani parcele întregi din suprafaţa stadionului „Eugen Popescu”, adică din domeniul public, nu ar fi fost înghiţite de vilele apărute peste noapte ❚ Chiar şi acum se poate dezvolta în zonă o bază de antrenament, spre grădinile sârbilor, foarte aproape de stadion

Construirea unui stadion nou la Târgovişte a reprezentat subiect de polemici electorale, dar şi una dintre priorităţile lui Gică Popescu, preşedintele de onoare al Chindiei. „Baciul” chiar a lansat ameninţarea că se retrage din proiect dacă nu va apărea un stadion nou, iar fostul preşedinte al CJD, Florin Popescu, a făcut promisiuni că el va fi construit. În afara promisiunilor, repetate obsedant în perioada de campanie electorală, când au fost împrăştiate şi flyere de culoare verde, cu imaginile celor doi Popescu şi Boriga, se pare că la atât s-a rezumat intenţiile de construire a unei baze sportive noi.

„Din bugetul moştenit la CJD de la Florin Popescu, nu era prevăzut în acest an nici un leu pentru stadion”, a venit precizarea noului şef al judeţului, Adrian Ţuţuianu.

La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, şefii Chindiei promiteau un stadion nou în 15 luni şi anunţau că terenul a fost deja achiziţionat, pe amplasamentul imobilului situat pe Bd. Regele Carol, la fosta unitate militară de la gară.

Promisiuni și polemici electorale

La începutul lunii mai, în buza alegerilor, a fost votat un proiect de hotărâre privind începerea demersurilor pentru asocierea judeţului Dâmboviţa cu municipiul Târgovişte, în vederea realizării obiectivului „Stadioane la standarde internaţionale”. Valoarea investiţiei se ridica la 6 milioane de euro, iar ea cuprindea construirea unui stadion cu o capacitate de 10.000 de locuri.

Hotărârea a fost atacată în instanţă şi considerată ilegală, fiind adoptată cu votul lui Mihai Trifan, care îşi pierduse calitatea de consilier PSD, însă totul părea doar o ţintă falsă, o promisiune care să atragă voturi. Noul preşedinte al CJD, Adrian Ţuţuianu, a mers mai departe, susţinând că în spatele ideii de construire a unui stadion nou se ascunde un tun financiar marca PDL, care avea intenţia de a parcela cu titlu gratuit unor cetăţeni de onoare ai municipiului actuala bază sportivă, printre ei Elena Udrea sau Gică Popescu.

„Nu am de gând să îmi construiesc o casă la Târgovişte. Eu nu am timp să ajung la casele mele, prin Spania sau pe unde le mai am împrăştiate. Vin de plăcere la Târgovişte, dar prefer să mă întorc acasă şi să dorm la Bucureşti. În campania electorală se spun multe, l-am înţeles şi pe domnul Ţuţuianu”, a fost replica fostului internaţional.

„Ideea este bună, să vedem dacă avem şi bani pentru a construi un stadion nou”, s-a exprimat săptămâna trecută preşedintele CJD, deja intrat într-o colaborare cu Gică.

Bani cheltuiți aiurea

Un stadion nou la Târgovişte chiar reprezintă o ideea bună, însă şi mai bine ar fi ca actuala arenă să rămână în picioare, la dispoziţia clubului. Chiar dacă stadionul a fost omologat săptămâna trecută, putând găzdui meciuri de Liga a II-a, mai are nevoie de câteva retuşuri, iar cel mai important este ca tribuna a doua şi „potcoava” să fie consolidate cu o grindă antiseismică.

Mai rămâne şi „piedica Zotic”, fostul administrator al bazei sportive, din perioada în care FCM Târgovişte evolua aici, care solicită de mai bine de trei ani să-i fie recunoscute investiţiile făcute la stadion, în special la cantonamentul de sub fosta popicărie, ajuns astăzi o ruină. Zotic a cerut 11 miliarde vechi, Tribunalul Dâmboviţa a hotârât că merită doar 8, însă nu le-a primit nici pe acestea, aşa că procesul merge mai departe. Bani cheltuiţi aiurea, atât la stadion, cât şi prin tribunale, timp în care Zotic a adus modernizări stadionului din Şotânga.

S-a ales praful de miliardele lui Zotic, investite în cantonamentul de sub fosta popicărie

Vile în locul terenurilor de fotbal

Toate aceste complicaţii ar fi fost evitate, dacă în ultimii 10 ani parcele întregi din suprafaţa stadionului „Eugen Popescu” nu ar fi fost înghiţite de vilele apărute peste noapte. Nu înţelegem cum au fost retrocedate suprafeţe importante din domeniul public, însă este un alt subiect, care va fi tratat separat. Dacă nu s-ar fi înstrăinat acele parcele din patrimoniul public, adică al stadionului, acum ar fi existat suficient spaţiu ca pe acest amplasament să fie ridicată o bază sportivă modernă.

Zeci de vile au răsărit în ultimii ani în jurul stadionului, inclusiv pe fostul teren de zgură sau pe cel de antrenament, zona centrală făcându-le cu ochii vânătorilor de imobiliare, dar şi miliardarilor Târgoviştei. Liniştea locurilor, ferite de zgomot şi de trafic, peisajul superb asigurat de Iazul Morilor şi de râul Ialomiţa ar fi putut fi exploatate în folosul sportului şi al comunităţii. Chiar şi acum se poate dezvolta în zonă o bază de antrenament, spre grădinile sârbilor, foarte aproape de stadion.

Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro