vin. dec. 27th, 2024

accb2Cinci oameni au fost răniți, pe un drum din județul Dâmbovița, după ce mașinile în care se aflau s-au izbit frontal.

Patru dintre victime sunt membri unei fanfare, și se îndreptau către o înmormântare, unde erau așteptați să acompanieze cortegiul funerar.

accb5Într-o curbă însă, șoferul ar fi intrat pe contrasens și a lovit în plin o camionetă.

Accidentul a avut loc în comuna Bilciureşti din judeţul Dâmboviţa. Bărbatul de 56 de ani, aflat la volanul autoturismului în care se mai aflau trei pasageri, ar fi pierdut controlul într-o curbă, şi a pătruns pe sensul opus, de unde venea o camionetă. accb3Şoferul camionetei, de 49 de ani, susţine că a tras cât a putut de volan să evite impactul, dar nu a reuşit.

accbMihai Gogu – şoferul camionetei: “Venea o maşină care se ducea la înmormântare şi eu voiam să ies la DN, a venit cu viteză foarte mare, am tras dreapta, dar n-am putut să evit. Erau grav răniţi? Da, se grăbeau să ajungă la o înmormântare să cânte, are o fanfară”.

accb6În loc să cânte la înmormântare, membrii fanfarei au ajuns la spital.

Răzvan Ezaru – Detaşamentul de pompieri Corneşti: “Am fost solicitaţi la un accident rutier între un autoturism şi o autoutilitară. În urma accidentului au rezultat cinci victime, toate conştiente.”

accb7Marius Buga, Pro TV – În urma impactului, cinci persoane au fost rănite – patru din autoturism şi un pasager din camionetă. Din cauză că suferiseră răni grave, doi dintre răniţi au fost preluaţi de echipajele de la ambulanţă şi transportaţi la un spital din Capitală. Celelalte trei victime au ajuns la spitalul judeţean din Târgovişte, unde au rămas în grija medicilor. Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească exact la finalizarea cercetărilor cine se face vinovat de producerea accidentului.

sursa – Pro TV