În perioada 18 – 29 iunie, în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri se desfăşoară Stagiul de antrenament cu personalul militar din detaşamente aparţinând Grupărilor de Jandarmi Mobile Braşov şi Cluj-Napoca.
Obiectivul stagiului îl constituie antrenarea subunităţilor de jandarmi, de a acţiona unitar, legal şi eficient în raport cu apariţia şi evoluţia ameninţărilor la adresa ordinii publice, pentru dezvoltarea capacităţii operative, perfecţionarea cooperării între acestea şi realizarea efortului generalizat necesar îndeplinirii cu profesionalism şi competenţă a misiunilor şi sarcinilor de serviciu.
Temele cuprinse în programul de pregătire sunt centrate pe dominantele Asigurarea şi Restabilirea Ordinii Publice (A.R.O.P.) şi Intervenţia Profesională (I.P.). Acestea au un caracter practic aplicativ şi se vor desfăşura în baza de pregătire a centrului şi zonele adiacente, precum şi în zona stadionului municipal din Moreni, unde se va executa un exerciţiu complex privind acţiunea subunităţii de jandarmi pentru rezolvarea unei situaţii de criză cu ocazia unei manifestări cultural-sportive pentru restabilirea ordinii publice, conform principiului gradualităţii folosirii forţei.