O femeie, de 30 de ani, cercetată de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa
Pe raza localității Pucioasa, s-a produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Din cercetări a reiești că o femeie de 30 de ani, din Filipești de Pădure, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere, pe raza orașului Pucioasa, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi izbit de o conductă de gaz.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, aceasta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare a fost sub limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
De asemenea, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.