Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Găeşti. „La mulți ani tuturor seniorilor!”
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită cu drag la Găeşti.

Alexandru Iorga, primarul localităţii, s-a aflat în mijlocul seniorilor şi le-a transmis acestora toate gândurile bune.
Primăria Găeşti le-a pregătit o mulţime de surprize doamnelor şi domnilor care au venit la Centrul de zi pentru persoane vârstnice. Au fost momente artistice, dans şi voie bună, iar primarul n-a stat pe gânduri şi a intrat în horă, alături de seniorii Găeştiului.
„Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, îi sărbătorim pe cei care poartă cu ei o viață de muncă, experiență și povești din care avem cu toții de învățat.
Pentru noi, aici, acasă, este și o zi în care le mulțumim seniorilor Găeștiului, oamenilor cărora le datorăm o parte din orașul de astăzi. Oameni care au muncit o viață, au crescut familii și au pus, fiecare în felul său, o cărămidă la construirea orașului și a comunității noastre.
Avem multe de învățat de la dumneavoastră: despre muncă, răbdare, familie și puterea de a rămâne uniți.
Vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru Găești și pentru noi, cei care venim după dumneavoastră!
Mă rog Bunului Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, liniște și cât mai mulți ani frumoși alături de cei dragi.
M-am bucurat ca, într-o zi atât de specială, să fiu alături de seniorii noștri la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, împreună cu colegii mei din Primărie. Am petrecut momente frumoase, într-o atmosferă caldă, așa cum îi stă bine unei comunități unite.
La mulți ani tuturor seniorilor!”, a transmis av.Alexandru Iorga, primarul oraşului Găeşti.







