Un bărbat de 75 de ani, fost asistent veterinar, a fost găsit mort în locuința sa din Bâldana. După primele investigații, anchetatorii spun că ar fi vorba despre o sinucidere.
De curând fusese implicat în accidentarea unui motociclist, iar de teamă că ar putea fi tras la răspundere, ar fi recurs la gestul extrem de a-și curma viața.
Omul a rămas văduv în urmă cu aproape trei ani. Avea trei copii, şi locuia împreună cu unul dintre ei şi cu familia acestuia. Le-ar fi spus nepoţilor că are gânduri negre, iar rudele au încercat să îl liniştească, dar din nefericire n-au reuşit.
Fiul victimei: “La copii le-a spus”
Se pare că bătrânul era îngrijorat după ce a fost implicat într-un accident, în urma căruia un motoclclist a fost rănit. Gândul că ar putea fi tras la răspundere nu îi mai dădea pace, povestesc apropiaţii lui.
Prietenul victimei: ″Ăla a intrat într-o grămadă de pietriş şi el de atunci, că îl dă la puşcărie, că îl închide…”
Mai mult, cunoscuţii spun că omul era în depresie după moartea soţiei.
Vecină: “Era supărat, a rămas văduv, era supărat. Are nişte vaci, nu putea să se mai descurce cu ele, că era bătrân, de vândut nu voia să le vândă.”
Vecină: “Mergea supărat, avea şi el ceva pe suflet, dar nu spunea nimic, săracul”
Trupul neînsufleţit a fost dus la serviciul de medicină legală, la Târgovişte, pentru autopsie. Poliţiştii au deschis o anchetă.
Sursa: Pro TV