Angajații M.A.I. vor veghea la buna desfășurare a activităților prilejuite de Sărbătoarea Solemnă a Sf. Ierarh Nifon
Duminică, 11 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, Inspectoratului de Poliție al Judeţului Dâmbovița și Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmbovița vor acționa pentru asigurarea unui climat normal de ordine și siguranță publică și buna desfășurare a activităților în zona Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane din Municipiul Târgovişte, unde va avea loc o ceremonie religioasă importantă, prilejuită de Sărbătoarea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.
La această activitate se preconizează participarea unui număr mare de persoane.
Pentru evitarea unor incidente nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care vor participa la manifestarea religioasă următoarele:
- să respecte indicaţiile autorităților;
- să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, etc.);
- să evite, pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
- să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul autorităţilor.
INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL