“O veste foarte bună pentru iubitorii fotbalului: astăzi am parcurs şi ultima etapă administrativă necesară unei investiţii mult aşteptate, respectiv am aprobat indicatorii pentru stadionul care va fi reabilitat/reconstruit la Târgoviște. E un pas mare înainte pentru un angajament pe care mi l-am asumat și pe care îl voi respecta. În acest moment, lucrările aferente demolării sunt in plină desfăşurare si vom face toate eforturile pentru a reconstrui in timp record stadionul municipal „Eugen Popescu”.
Din păcate, numai unul dintre consilierii locali PNL a votat pentru finanțarea stadionului.
Îi anunț pe toți agitații și agitatorii electorali că STADIONUL SE VA FACE! Cu sau fără ei.
Va fi unul dintre cele mai moderne din Liga 1 și printre puținele care vor respecta întocmai standardele UEFA privind infrastructura stadioanelor”, a precizat primarul Cristian Stan.