lun. dec. 23rd, 2024

La Brăneşti a fost inaugurată o Bază sportivă multifuncţională

În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, în comuna Brăneşti a fost tăiată panglica inaugurală a unei baze sportive, aşteptată cu nerăbdare de elevii şi tinerii din localitate.

Valoarea investiţiei este de 722 mii lei, finanţare obţinută prin programul guvernamental instituit prin OG 7/2006. Lucrările au demarat în toamna anului 2008, iar baza sportivă este una multifuncţională:conţine terenuri de fotbal, tenis, handbal şi vestiare. De asemenea, obiectivul este dotat cu instalaţie pentru nocturnă iar accesul iubitorilor de sport este gratuit.

Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, şi-a manifestat bucuria de a vedea concretizat un alt obiectiv derulat printr-un program guvernamental în judeţul Dâmboviţa: ,,Mă bucur să fiu astăzi la Brăneşti, alături de domnul primar Ion Preda, într-o comună frumoasă, cu oameni harnici pentru a inaugura, astăzi, 9 mai, de Ziua Europei un obiectiv social important pentru tineri, pentru cei care vor să practice sportul în localitate. Pot să vă spun că am observat în comuna Brăneşti schimbări majore, dacă vorbim de lucrările de apă, canalizare şi cei aproape 13 km de asfalt care s-au realizat aici. Pot să vă spun că din punct de vedere al administraţiei locale lucrurile au mers foarte bine. Îl felicit pe primarul Preda Ion , Consiliul Local Brăneşti şi pe toţi locuitorii comunei pentru că împreună aţi reuşit să aveţi aceste realizări. Felicit pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestui obiectiv, că vorbim de proiectant, de constructor , o firmă de prestigiu din judeţul nostru, cu multe lucrări de calitate pe construcţii civile. Deja tinerii se pregătesc să dea startul unui meci de fotbal la această bază sportivă . Vă urez să stăpâniţi sănătoşi acest obiectiv, iar copiii, în număr mare aici, să se bucure de această bază sportivă pentru că sportul înseamnă sănătate”

Primarul localităţii Brăneşti, Ion Preda a ţinut să mulţumească preşedintelui CJD, Florin Popescu pentru tot sprijinul pe care i l-a acordat în finalizarea unor proiecte deosebit de utile comunităţii: ,,Ne bucurăm pentru că astăzi am reuşit să inaugurăm baza sportivă din comuna Brăneşti. De asemenea, ne bucurăm şi de prezenţa în mijlocul nostru a domnului preşedinte Florin Popescu, care a fost alături de noi în derularea tuturor proiectelor pentru comunitate. Este o bază sportivă modernă, investiţie guvernamentală de aproape 7 miliarde lei vechi”.