TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI şi ZIUA EROILOR, la Târgovişte

inaltare-arhCredincioșii din Târgoviște au participat în număr foarte mare, joi, 6 iunie 2019, în istoricul lăcaș de cult ctitorit de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Cu acest prilej, a fost hirotonit întru preot, tânărul diacon, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației din Târgoviște, Bărcoi Andrei,pe seama Parohie Dârza, Protoieria Titu.
După încheierea sfintei slujbe, s-a pornit în procesiune spre Piața Tricolorului, acolo unde se află monumentul eroilor. Au luat parte, pe lângă preoți și credincioși, oficialități naționale, județene și locale, elevi ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște, studenți ai Facultății de Teologie și Științele Educației din cadrul Universității Valahia din Târgoviște și elevi ai școlilor din oraș.
inal-arh1După oficierea slujbei de pomenire, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanta sărbătorii Înălțării Domnului, care are în centrul mesajului ei îndemnul, pentru fiecare dintre noi, de a ne înălța din tentațiile păcatului, urii și ale răutății, pentru a ne bucura de comuniunea iubirii frățești. Alături de acest mesaj de unitate și reconciliere națională, Înaltul Ierarh a aprofundat și importanța jertfei eroilor neamului nostru pentru apărarea Bisericii străbune, a pământului și a țării noastre.

Credința ortodoxă a fost cea care le-a inspirat eroilor noștri lupta, le-a dat putere și le-a oferit statornicie în hotărârea lor de a -și dărui viața pentru semenii lor.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.