2 mai 2024
27 de tineri dâmbovițeni au ales să devină jandarmi și s-au înscris la școlile militare de subofițeri

27 de tineri dâmbovițeni au ales să devină jandarmi și s-au înscris la școlile militare de subofițeri

 COMUNICAT DE PRESĂ

27 de tineri dâmbovițeni au ales să devină jandarmi și s-au înscris la școlile militare de subofițeri

În urma activității de înscriere, 26 de tineri au ales să devină subofițeri jandarmi și au optat pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, iar un candidat pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni.

În continuare, celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, în volum complet se vor depune zilnic (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), până la datade15 mai 2023 (inclusiv), între orele 09.00-15.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din municipiul Târgoviște, Bd. Regele Carol I, nr. 49.

După ce a fost parcursă evaluarea psihologică a candidaților înscriși, urmează proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, care se va susține în perioada 19 – 24.05.2023, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, potrivit arondării. Repartizarea în vederea susţinerii probei de evaluare a performanţei fizice se realizează de către unitatea de învăţământ pentru care au optat candidaţii, iar planificarea pentru susţinerea probei prin centrul zonal de selecţie la care sunt arondaţi aceştia.

Proba de verificare a cunoștințelor se va susține în data de 27 mai 2023, la unitățile de învățământ pentru care au optat, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performantei fizice.

Examinarea medicală se va realiza în perioada 31.05–29.06.2023, pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale.

Sunt declarați „Admis” candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale.

Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 30 iunie a.c.

Se impune verificarea permanentă şi atentă a site-ului Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, respectiv www.jandarmeriadambovita.ro, Secțiunea carieră – Anunţuri posturi scoase la concurs şi avizierul unității, respectiv site-urile celor două instituții de învățământ: www.scoaladragasani.ro și www.jandarmeriafalticeni.ro, întrucât comunicarea informaţiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza prin aceste modalități.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial