TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

An: 2015

Educatie

“Seara de carte, la Târgovişte”

Joi, 16 aprilie 2015, ora 1700, are loc o nouă întâlnire “Seara de carte la Târgovişte”, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu”  Dâmboviţa, etaj II (Str. Stelea, nr. 2). Cartea propusă spre dezbatere este „INUAKI. Reptilianul din mine”, autor…

Social

MARE SĂRBĂTOARE, mâine, la Nucet! Izvorul Tãmãduirii!

Vineri, 17 aprilie 2015, cu ocazia sărbătorii Izvorului Tãmãduirii, Arhiepiscopia Târgoviştei, împreună cu Mânăstirea  Nucet, invită credincioşii să participe, în număr cât mai mare, la hramul mânăstirii,începând cu ora 8.00. După săvârşirea Sfintei Liturghii, va avea loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică, la, deja, tradiţionalul loc, intitulat  “Fântâna…

IPJ

Șapte zile și 700 de amenzi! NU e o glumă!

Peste 700 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţiştii rutieri pe parcursul a şapte zile În perioada 06-12 aprilie a.c., poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi în colaborare cu structurile de ordine publică,…

IPJ

Bună dimineața! Joi, 16 aprilie, targovistenews.ro știe unde stau RADARELE la pândă!

-DN 71 Aninoasa- Ulmi-Ilfoveni-Mircea Vodă-Crângaşi, Priboiu- Pucioasa-Fieni -DN 72 Dragodana-Picior de Munte-Viişoara; Răzvad-Săcuieni-Dărmăneşti -DN 72 A Priseaca- Izvoare-Voineşti-Gemenea -DN 7 Tărtăşeşti-Slobozia Moară-Lunguleţu-Titu; Găeşti-Gura Foii-Crângurile -DJ 710 A Ghirdoveni-Moreni; DJ 711 Lazuri-Comisani -DN 1 A Cornesti-  Crevedia -Târgovişte: Şoseaua Găeşti; Calea…

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.