28 martie 2024

Fiecare Copil în Grădiniţă! 270 de copii săraci din Dâmbovița, sprijiniți să fie educați

www.mariusbuga.ro_images_gradilazAcord de parteneriat între Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii şi Asociaţia OvidiuRo privind extinderea programului Fiecare Copil în Grădiniţă

la nivel naţional, până în anul 2020

16.04.2015/Bucureşti – Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, şi fondatoarele Asociaţiei OvidiuRo, Maria Gheorghiu şi Leslie Hawke, au semnat marţi, 14 aprilie 2015, un acord de parteneriat care întăreşte colaborarea dintre Asociaţia OvidiuRo şi instituţiile publice aflate în subordinea celor două ministere, în vederea extinderii programului Fiecare Copil în Grădiniţă la nivel naţional, până în 2020.

Parteneriatul creează bazele dezvoltării de politici publice eficiente în domeniul educaţiei preşcolare pentru copiii dezavantajaţi, ştiut fiind faptul că educaţia timpurie are detaşat cea mai mare rată de succes în reducerea abandonului şcolar. Copiii care nu frecventează grădiniţa regulat şi ai căror părinţi nu le pot oferi educaţia potrivită acasă riscă să înceapă şcoala târziu şi nepregătiţi şi să nu recupereze niciodată decalajul dintre ei şi ceilalţi copii. Această inegalitate de şanse, în lipsa intervenţiilor strategice, se traduce în capital uman irosit şi productivitate scăzută la nivel naţional.

Pentru a contracara aceste efecte negative, sub auspiciile prezentului acord şi în parteneriat cu cele două ministere, Asociaţia OvidiuRo va realiza documentul-cadru privind extinderea sustenabilă a programului Fiecare Copil în Grădiniţă la nivel naţional şi va realiza studii de impact cu privire la rata de succes a programului.

In Dambovita, OvidiuRo, in parteneriat cu Consiliul Judetean si cu Inspectoratul Scolar Judetean, sustine, in medie, 270 de copii foarte saraci sa mearga zilnic la gradinita.

 

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial