26 aprilie 2024
Poliţia Dâmboviţa a speriat comercianţii! Vizita şi confiscarea!

Poliţia Dâmboviţa a speriat comercianţii! Vizita şi confiscarea!

1200 de litri de ulei comestibil, indisponibilizaţi de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Formaţiunii de Investigare a Fraudelor Fieni au desfăşurat o acţiune pe linia depistării faptelor de comerţ ilicit.

Cu ocazia controlului la o societate comercială, poliţiştii au descoperit cantitatea de 1200 de litri de ulei comestibil, de provenienţă din Bulgaria, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.

Totodată, au fost descoperite zece tablete de ciocolată, al căror termen de valabilitate era expirat.

Poliţiştii au procedat la indisponibilizarea întregii cantităţi de ulei, fiind continuate verificările în ceea ce priveşte legalitatea operaţiunilor comerciale.

În funcţie de rezultatul acestora, se vor lua măsurile legale ce se impun.

38 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţişti în urma unor controale efectuate pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale

În perioada 05-06 februarie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, în colaborare cu efective de poliţie rutieră şi ordine publică, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu carne, produse din carne congelate, legume şi fructe, fiind verificate 62 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate.

Cu ocazia controalelor, poliţiştii au verificat aspecte referitoare la respectarea normelor privind plata T.V.A-ului intracomunitar, prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, precum şi a condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare.

Totodată, s-au efectuat verificări şi cu privire la acurateţea documentelor de transport şi provenienţă a mărfurilor, concordanţa între stocurile scriptice şi faptice ori a situaţiei contractuale a angajaţilor.

Pe principalele căi de acces din judeţ, au fost amplasate filtre rutiere în vederea monitorizării transporturilor de mărfuri de import intracomunitare, în special de carne, produse din carne congelate, legume şi fructe.

Au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 27000 de lei şi constatate 2 infracţiuni.

Ca şi măsură complementară, poliţiştii au indisponibilizat bunuri (produse din carne, legume şi fructe) în valoare de 8190 de lei.

La acţiuni au participat şi reprezentanţi din cadrul I.T.M şi D.S.V.S.A. Dâmboviţa.

Urmărit internaţional, depistat de poliţiştii dâmboviţeni

La data de 06 februarie 2014, poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale au depistat pe raza oraşului Titu un bărbat, de 39 de ani, din localitate, urmărit internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile din Italia au emis două mandate de europene de arestare pentru comiterea unor infracţiuni informatice.

Totodată, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R, s-au solicitat date şi informaţii suplimentare autorităţilor italiene.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi urmează să fie prezentat la Curtea de Apel Ploieşti, pentru luarea măsurilor legale.

Până la definitivarea procedurilor de predare către autorităţile italiene, acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial