Scrisoare deschisă către consilierii PDL şi PNL, urmare a amânării de trei ori consecutiv a validării mandatului unui consilier PP-DD din sedinţele ordinare ale Consiliului Local Găeşti din data de 20.12.2013, respectiv 31.01.2014, precum şi din cea extraodrdinară din data de 04.02.2014.
Domnilor consilieri , funcţia de membru în Consiliul Local Găeşti este conferită prin vot direct de către cetăţenii oraşului. De asemenea, votul împotrivă sau amânarea validării mandatului unui consilier ar înseamna un vot împotriva cetăţenilor care au optat pentru listele Partidului Poporului-Dan Diaconescu la alegerile locale din 2012, precum şi obstrucţionarea exprimării voinţei şi doleanţelor dumnealor, prin interzicerea unui reprezentant în Consiliul Local Găeşti.
Totodată, validarea mandatului meu este pur legală şi îndreptăţită, întrucât nu fac obiect de incompatibilitate de nicio natură. Ţin să vă precizez faptul că funcţionarea Consiliului Local Găeşti este complet statutară şi constituţională întrunind un număr de 17 (şaptesprezece) membrii, considerat de către Lege ca fiind reprezentativ populaţiei din Găeşti , un număr mai mic reprezentând un handicap şi o anormalitate în funcţionarea corectă şi completă a consiliului.
Aşadar, înainte de a invalida un consilier al oraşului Găeşti prin amânare sau alte portiţe căutate şi gasite de dumneavoastră, vă rog să luaţi în calcul cele enumerate mai sus, iar atitudinea dumneavoastră să exprime , aşa cum jurământul vă obligă , nu interesele de partid sau interesul personal, ci strict interesele şi binele cetăţenilor oraşului Găeşti.
Nu vreau să creaţi impresia cumva,că vă temeţi de faptul că un om venit din rândurile majorităţii poporului, vă împiedică în luarea unor hotărâri juste, ci dimpotrivă, că sunt acolo pentru a sancţiona hotărârile care au caracter injust şi pentru a ajuta la luarea hotărârilor menite să aduca un plus binelui obştesc.
Considerând că motivele de amânare a validării mandatului meu sunt total eronate şi neîndreptăţite, aflându-ne deja la a treia amânare, vă rog , ca printr-o scrisoare deschisa, să vă exprimaţi un punct de vedere care să justifice şi să argumenteze deciziile luate de dumneavoastră în ultimele trei şedinţe de consiliu, privitoare la amânarea validării mandatului meu.
Vă mulţumesc!
Cu deosebită consideraţie,
Mihail Togan