PANICĂ PE ŞINE! Incendiu în trenul Săgeata Albastră, lângă Gara Târgoviște!
Un incendiu la motor a creat panică în trenul Săgeata Albastră, ce urma să ajungă în Gara Târgoviște!
Un incendiu la motor a creat panică în trenul Săgeata Albastră, ce urma să ajungă în Gara Târgoviște!
“Am impresia că din toată ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local cel mai important proiect pentru primarul Boriga a fost cel privind avalizarea biletelor la ordin ale SC Termica pentru achiziţionarea centralelor prin condensare. Mă întorc puţin în…
„Conducerea PSD a decis ca în perioada 14-15 septembrie să aibă loc Comitetul Executiv Naţional al partidului în care vor fi stabilite colegiile pentru care PSD va avea candidaţi pentru alegerile parlamentare. La jumătatea lunii octombrie, Consiliul Naţional al PSD,…
Tragedie la Cabana Piatra Arsă!
În comuna Răzvad, numitul D.C., de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe D. J 720, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism,…
„Da viata hartiei tale”. Evenimentul face parte dintr-o serie de ateliere sustinute in cadrul proiectului „Dezvoltarea Economiei Sociale prin Infiintarea si Dezvoltarea de Intreprinderi Sociale”, ce au ca scop promovarea reciclarii hartiei intr-un mod relaxant, modern si inovativ. In cadrul…
Conferinta Nationala de Chimie, Editia a IV-a, Invatamantul preuniversitar, Stiinta si educatie pentru Dezvoltare Durabila. Evenimentul va avea loc in perioada 7 – 9 septembrie 2012 incepand cu orele 10, in sala rosie a Centrului International de Conferinte al Universitatii…
Lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Fieni, în colaborare cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Ialomicioara au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor în domeniul silvic. Cu această ocazie, au fost depistaţi numiţii S.C, de 23…
Poliţiştii rutieri au acţionat pe raza municipiului Târgovişte pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie datorate neacordării de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii . Pentru depistarea conducătorilor auto, poliţiştii rutieri au utilizat echipamentele video de supraveghere a…
În perioada 03 – 05 septembrie 2012, pe stadionul ASTRA din municipiul Ploieşti s-a desfăşurat Competiţia Naţională de Descarcerare şi de Acordare Ajutor Calificat. În premieră organizat în România, acest concurs a reunit 15 echipaje din 13 inspectorate judeţene pentru…