26 aprilie 2024
Târgovişte – Atelierul Instituțiile Uniunii Europene

Târgovişte – Atelierul Instituțiile Uniunii Europene

petruComunicat de presă

12 MAI 2017

Proiectul Promotori pentru democrație europeană

Atelierul Instituțiile Uniunii Europene

 

La Liceul Teoretic Petru Cercel Târgoviște am desfășurat împreună cu 30 de elevi și cadre didactice atelierul Instituțiile Uniunii Europene. Prin activitățile de astăzi am urmărit să îi responsabilizăm cu privire la implicarea activă în viața societății, să îi aducem mai aproape de modul în care chiar ei pot participa la luarea deciziilor care le hotărăsc viitorul. În cadrul acestui eveniment elevii au înțeles sistemul legislativ și modul de funcționare a instituiţiilor Uniunii Europene și care sunt pârghiile prin care se pot implica în procesul legislativ (inițiativa cetățenească, petiții, consultări UE online, etc.).

Non-formalul nu putea să lipsească din activitățile noastre, astfel, am relaxat atmosfera prin jocuri de energizare și captare a atenției. Pentru ca tinerii participanți să înțeleagă tema atelierului am ales simularea procesului decizional prin care le-a fost plasat jocul puterii. Tinerii noștri s-au transpus în postura decidenților și actorilor cheie ai Parlamentului, Consiliului și Comisiei Europene. Împuterniciți cu acest rol, elevii au avut sarcina să aducă noi amendamente programului Erasmus+ pe perioada 2020-2024. Aceștia au intrat bine în rol și au generat o dezbatere foarte interesantă prin care au constatat că luarea unei decizii la nivel european implică multe responsabilități și nu este o sarcină ușoară.

Am încheiat evenimentul într-o atmosferă destinsă, cu zâmbetul pe buze și festivitatea de decernare a diplomelor de Cetățeni Europeni fiind un prilej de bucurie. Avem convingerea că participanții la atelierul de astăzi vor deveni cetățeni activi și implicați în societate.

Le mulțumim participanților pentru cuvintele frumoase transmise nouă prin formularele de feedback și pentru mesajele adresate Parlamentului European. Un material care va conține cele mai bune mesaje va fi prezentat europarlamentarilor români la sfârșitul proiectului „Promotori pentru democrație europeană”.

Evenimentul organizat de Asociația Be You în parteneriat cu Liceul Teoretic Petru Cercel face parte din proiectul „Promotori pentru democrație europeană” inițiat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

 

Ilona Balint

Promotor pentru democrație europeană

Vicepreședinte Asociația Be You

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial