Şapte dâmboviţeni au fost reţinuţi după ce au furat trei maşini şi mai multe componente auto | TargovisteNEWS

Şapte dâmboviţeni au fost reţinuţi după ce au furat trei maşini şi mai multe componente auto

raz8Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat

La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște-Biroul de Investigații Criminale, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, au efectuat 6 percheziții, pe raza localității Bilciurești, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 229 din Codul Penal.

În urma descinderilor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane mobile, elemente și subansamble auto de la sistemele de eșapament, cricuri auto, truse auto, dispozitive de tăiere cu lanț, cabluri de alimentare auto și unelte profesionale.

De asemenea, 7 persoane, cu vârsta cuprinsă între 35 și 17 ani, au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări, față de șase dintre acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie-octombrie a.c., aceștia ar fi sustras 3 autoturisme de pe raza localităților Dobra, Bucșani și Finta Mare, dar și mai multe catalizatoare auto, de pe raza municipiului Târgoviște.

Pe parcursul acestei zile, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Life-Style

Patru noi expoziţii, la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

PATRU NOI EXPOZIŢII TEMPORARE POT FI VIZITATE LA COMPLEXUL NAȚIONAL MUZEAL „CURTEA DOMNEASCĂ” TÂRGOVIȘTE În minivacanţa de 1 Decembrie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul să viziteze următoarele expoziţii: – Expoziţia Bienalei Concurs de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu”, ediţia a XV – a, organizată la Muzeul de Istorie – [...]