26 aprilie 2024
S-a turnat al doilea strat de asfalt pe DJ 710 A, Caragiale – Moreni

S-a turnat al doilea strat de asfalt pe DJ 710 A, Caragiale – Moreni

asf-djCOMUNICAT DE PRESĂ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a efectuat, alături de vicepreședintele Alin Manole și directorul general al Direcției Infrastructură Locală, Vasile Dinu, o vizită de lucru pe drumul DJ 710A I. L. Caragiale – Moreni, pentru a analiza stadiul lucrărilor de reabilitare, contractate în cadrul PNDL – etapa a II-a, pentru care ordinul de începere a fost dat în data de 9 septembrie a.c.

Proiectul are o valoare totală de 7.056.684 lei. Lungimea tronsonului mai sus-amintit este de 7,488 km, iar astăzi s-a finalizat execuția celui de-al doilea strat de asfalt, urmând să se realizeze în continuare lucrări de amenajare a acostamentelor, podețe transversale, racordări cu drumurile laterale și montarea de elemente pentru siguranța circulației rutiere și executarea de marcaje longitudinale.

Conducerea CJD a efectuat o vizită și la obiectivul de investiții Îmbrăcăminte bituminoasă ușoară pe DJ 711A, sector, Săbiești – Colacu, unde se realizează lucrări de asfaltare, finanțate din bugetul consiliului județean și în cadrul PNDL – etapa a II-a, pe o lungime de 7,812 km. Valoarea investiției este de 7.420.117,05 lei.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, s-a declarat mulțumit de ritmul în care se derulează lucrările pe cele două drumuri județene, recomandând constructorilor să respecte graficul stabilit, pentru ca traficul să se poată desfășura în condiții optime.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial