Puşcă descoperită în dispensarul comunal de la Bărbuleţu | TargovisteNEWS

Puşcă descoperită în dispensarul comunal de la Bărbuleţu

puscaInfracțiune la regimul armelor și munițiilor, cercetată de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați că o pușcă a fost găsită de mai mulți muncitori care efectuau activități de demolare a unui dispensar comunal.

Arma, aflată în stare avansată de degradare, a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal.

foto – arhivă

Life-Style

CHINDIA 35 – La mulți ani, montaniarzi dâmbovițeni aflați sub culorile Chindiei!

La 15 decembrie 1983, câțiva pasionați de turism, majoritatea ghizi ai Agenției B.T.T. Dâmbovița, au înființat Clubul de Turism “Sfinx”. Sub acest nume, au fost efectuate câteva acțiuni în zona montană (repararea „Podului lui Baltag”, Revelion) sau în cadrul unor concursuri culturale (Liră Carpatină – Curtea de Argeș). În luna ianuarie 1984 clubul a primit [...]