26 aprilie 2024

Prefectul le cere sindicaliștilor să fie constructivi!

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Iancu Caracota, şi subprefectul Mircea Nistor au primit la discuţii delegaţia CNS „Cartel Alfa”, care a organizat astăzi, 11 martie 2010, între orele 12.00 – 13.00, o acţiune de protest în Piaţa Tricolorului din Târgovişte. Liderii sindicali le-au înmânat autorităţilor un memoriu, prin care îşi arată nemulţumirea faţă de situaţia socială şi economică a ţării şi faţă de politicile Guvernului. Prefectul a precizat că este foarte important ca sindicatele să înţeleagă situaţia de criză economică pe care o traversează România şi să aibă o atitudine constructivă, nu distructivă în relaţia cu Executivul: „Eu cred în actualul Guvern. Trebuie să găsim modalităţile de a-l sprijini, de a fi alături de el, pentru că altfel nu vom ajunge la cele mai bune soluţii. (…) Sistemul privat se află într-o situaţie dramatică, în timp ce sistemul bugetar este în continuare foarte greoi şi neperformant. În unele primării, de exemplu, dar şi în unele deconcentrate şi instituţii publice sunt de două ori mai mulţi angajaţi decât este nevoie şi sunt ineficienţi, în timp ce în alte structuri sunt prea puţini. Numărul pensionarilor, al şomerilor şi al bugetarilor este cel puţin dublu faţă de numărul celor din producţie. (…) Am fost şi sunt lângă dumneavoastră, lângă profesori şi lângă medici. Lucrurile nu se pot schimba însă peste noapte, pentru că venim cu probleme mari din urmă, dar s-au demarat proiecte care vor stimula însănătoşirea economiei. (…) Trebuie să continuăm să accesăm fonduri europene şi să facem investiţii care vor crea locuri de muncă”. Iancu Caracota le-a dat asigurări sindicaliştilor că va transmite Guvernului solicitările acestora şi că îi va sprijini în continuare. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial