15 aprilie 2021

Polițiștii din Găești au găsit hoții din Voia! Suspecții, bănuiți că au furat 1750 de euro și bijuterii din aur!

hogaesti2Bănuiţi de furt, identificaţi de poliţiştii de la Găeşti

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Crângurile au fost sesizaţi că persoane necunoscute au sustras bijuterii şi 1750 de euro dintr-o locuinţă situată pe raza localităţii Voia.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat principalii bănuiţi în persoana a trei tineri.

La data de 11 noiembrie a.c., poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul unuia dintre bănuiţi, ocazie cu care au fost găsite bijuteriile sustrase.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului în totalitate.

Pentru a preveni astfel de fapte, poliţia dâmboviţeană vă recomandă:

Asiguraţi-vă locuinţa cu uşi solide, metalice sau confecţionate din materiale rezistente care să fie prevăzute cu încuietori sigure.

În cazul în care aţi pierdut cheile ori constataţi că încuietorile sunt blocate prin introducerea de corpuri străine (beţe de chibrit, sârme) procedaţi de îndată la înlocuirea acestora.

Evitaţi să lăsaţi cheile de la intrarea în locuinţă în locuri „tradiţionale”(sub ştergătorul de la uşă, într-un ghiveci din apropierea locuinţei ori în cutia poştală).

Manifestaţi prudenţă sporită faţă de necunoscuţii care sună la uşă invocând diverse pretexte(comercianţi ambulanţi, persoane care solicită să dea un telefon urgent sau cer un pahar cu apă).

Atunci când observaţi persoane străine care staţionează fără motiv pe scara blocului sau în dreptul uşii unui vecin, nu ezitaţi să-l întrebaţi despre scopul şederii lor acolo; folosirea unui ton politicos, dar ferm poate descuraja potenţialii infractori.

Dacă sesizaţi zgomote suspecte pe palier şi observaţi că în faţa uşii unuia dintre vecini sunt persoane străine care încearcă să intre fraudulos, anunţaţi de urgenţă POLIŢIA, apelând gratuit 112.

Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic de natură să certifice absenţa dumneavoastră de la domiciliu.

Atunci când un necunoscut pretinde că reprezintă o instituţie prestatoare de servicii(gaze, apă, telefonie, deratizare)solicitaţi şi verificaţi cu atenţie legitimaţia de serviciu înainte de a-i permite accesul în locuinţă; un astfel de document trebuie să fie vizat periodic, să nu aibă modificări sau ştersături, iar liniile ştampilei de pe fotografie să coincidă cu cele ale ştampilei de pe fila pe care este lipită.

Evitaţi să expuneţi în mod excesiv, în interiorul locuinţei, bunuri sau obiecte de valoare.

Instruiţi-vă copiii să evite discuţiile cu persoane necunoscute, îndeosebi cu cei care afirmă că vin din partea dumneavoastră, să refuze orice ofertă a acestora şi să păstreze cu grijă cheia de la locuinţă.

Nu postaţi pe reţelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteţi departe de casă, întrucât poate constitui o invitaţie pentru hoţi!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial