26 aprilie 2024
PE CINE A SUPĂRAT AŞA RĂU? Deputatul Florin Popescu, lăsat fără şefia PDL Dâmboviţa!

PE CINE A SUPĂRAT AŞA RĂU? Deputatul Florin Popescu, lăsat fără şefia PDL Dâmboviţa!

Comunicat de presă

Biroul Permanent Național (BPN) a decis, astăzi, dizolvarea conducerii organizației județene a PDL.

Decizia a fost luată în absența lui Vasile Blaga – care se pregătește să zboare în China și fără ca președintele organizației Dâmbovița să fie invitat la ședința în cauză.

Constat fără surprindere că în PDL continuă vânătoarea de vrăjitoare iar toți cei ce nu s-au numărat printre susținătorii lui Vasile Blaga, sunt vânați sistematic.

Consider că este o mare eroare, cu atât mai mult cu cât cei mai mulți dintre cei pe care actuala conducere a partidului încearcă să-i marginalizeze, sunt oameni cu performanțe deosebite în partid, cu susținere solidă în teritoriu. În ceea ce mă privește, mă mândesc cu faptul că toți cei 38 de primari PDL din județ și-au manifestat în scris sprijinul pentru președintele Florin Popescu.

Poziția primarilor este de înțeles, atâta timp cât împreună am reușit să propulsăm Dâmbovița în topul celor mai performante organizații ale PDL, la nivel național.

În 2012, PDL a obținut un scor de 35% la alegerile locale, ceea ce a făcut ca organizația să se plaseze pe locul 6 la nivel național.

Doar pentru frumusețea argumentației, vă reamintesc faptul că în Sectorul 3 din București, unde primar era dl. Liviu Negoiță, actual prim-vicepreședinte al PDL! (proaspăt ”parașutat” președinte interimar la conducerea PDL Dâmbovița), partidul a reușit un scor mediocru, 22% și o poziție deloc onorabilă – locul 22 – în clasamentul organizațiilor PDL.

Cât privește alegerile parlamentare, Dâmbovița a fost unul dintre cele doar câteva județe care au reușit să trimită în Parlament 3 reprezentanți! Asta pentru că tot se vorbește de lipsa eficienței sau despre nefuncționarea organizației!

Mulțumesc tuturor membrilor și militanților PDL pentru efortul prin care au reușit să facă din PDL Dâmbovița una dintre cele mai performante organizații din țară și-i asigur că rămân prietenul lor!

Florin Popescu, deputat

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial