26 aprilie 2024

O viitură a făcut prăpăd la Iedera! 700 de familii au rămas fără apă la robinet

iede5Peste 700 de familii din comună Iedera au rămas fără apă la robinet, după ce o viitură a distrus rețeaua de apă potabilă.

iede3Apele învolburate au măcinat malul și au rupt drumul care face legătura cu două sate. Acum, cei care locuiesc acolo trebuie să ocolească kilometri buni ca să ajungă acasă.

iedeCei de la primărie spun că sunt depășiți de situație, și că pentru a rezolva această problemă ar avea nevoie de banii din bugetul comunei pe 5 ani.

Localnicii au filmat cu telefoanele mobile cum apa a rupt bucăţi mari din mâl şi a distrus drumul care duce spre alte două sate din Iedera, judeţul Dâmboviţa.

iede7Sătenii povestesc că a plouat torenţial în localitatea lor. În numai câteva minute, apele au dat navală şi au luat totul în cale. Reţeaua de apă a fost grav avariată, iar în acest moment sute de gospodarii au rămas fără apă potabilă la robinet.

Localnică: “Ne gândim că ne ducem cu copiii la şcoală, tot timpul evităm să nu mai treacă, oricând se poate rupe şi copilul poate să moară!”

iede6Localnică: ”Ne gândim că avem copii care ies pe drum, ferească Dumnezeu, îi ia o apă mare, ce facem?!”

Localnică: Poate să se dărâme tot asfaltul şi vine apă peste noi în casă!

iede4Nu este însă primul an când oamenii se confruntă în acea zonă cu inundaţii. Câţiva consilieri acuză că în zonă s-ar tăia lemn ilegal, iar cei care exploatează legal nu plătesc taxa către bugetul primăriei.

iede2Cristian Stoica, consilier local Primăria comunei Iederă: “Dacă vă uitaţi pe toate dealurile se taie pădure ilegal. Toţi agenţii economici care taie lemn trebuia să plătească 7 lei pentru metrul cub, însemnând miliarde anual. Cu acele miliarde reparăm aici în două săptămâni.”

Romulus Brânzaru, consilier local Primăria comunei Iedera: “Problema reală e neglijenţa, foarte mare neglijenţă. Problema asta s-a pus de acum un an. Cheltuiala era foarte mică dacă făcea atunci intervenţia.”

iede1Primarul dă vina pe bugetul mic al localităţii. Acesta susţine că anual, din taxe şi impozite se colectează aproximativ 500 de mii de lei, iar pentru a rezolva situaţia cu drumul avariat ar avea nevoie de aproape 4 milioane de lei.

Gheorghe Simion, primarul comunei Iedera: La această dată, alimentarea cu apă a circa 700 de gospodarii din zona a fost oprită, iar DC 115 B a fost închis circulaţiei publice. Menţionăm că eroziunea a ajuns la circa 5 metri de case”

Autorităţile locale au cerut ajutorul guvernului, şi aşteaptă un răspuns de la Bucureşti.

sursa – Pro TV

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial