27 aprilie 2024

Misiune la foc automat pentru polițiștii dâmbovițeni!

hotif4Acţiuni ale poliţiştilor dâmboviţeni pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

În intervalul orar 18.00-22.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.

Pe parcursul celor patru ore de acţiune, poliţiştii de ordine publică, poliţie rutieră şi investigaţii criminale au constatat 2 infracţiuni şi au aplicat 181 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 36 255 de lei.

Dintre acestea, 17 au fost pentru nerespecatrea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prevăzute de Legea 61/1991, 10 ca urmare a încălcării prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 3 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Cele mai multe sancţiuni, 139, au fost aplicate participanţilor la traficul rutier, 70 de conducători auto fiind amendaţi pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, au fost reţinute 4 permise de conducere, dintre care două pentru viteză excesivă şi unul pentru consum de alcool.

De asemenea, au fost confiscate bunuri (220  de ţigarete, 29.3 mc material lemnos, 110 kilograme pepeni) în valoare de 7 075 de lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial