26 aprilie 2024

Mai multe patrule de poliţie, în preajma şcolilor!

www.mariusbuga.ro_images_scoalas1COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează:

Infracţionalitatea în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, în scădere

Siguranţa în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ a constituit una dintre priorităţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Astfel, pe parcursul anului şcolar 2014/2015, poliţiştii au desfăşurat 2715 activităţi preventive pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ precum şi prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

Din totalul acestora, peste 1800 au constat în întâlniri interactive cu elevii, cadrele didactice şi părinţii, iar 401 au fost pe linia combaterii absenteismului şcolar.

Unităţile de învăţământ, şcolile şi liceele din judeţ au fost incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, asigurându-se supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.

În fiecare zi, patrulele de ordine publică au fost prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care s-au efectuat intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

De asemenea, au fost efectuate patrulări şi în perioadele când elevii nu au avut cursuri, întrucât multe dintre unităţile şcolare deţin terenuri de sport, frecventate adesea de copii.

Totodată, poliţiştii de la ordine publică au desfăşurat acţiuni pe linie de pază conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecţia persoanelor, prin care s-au urmărit verificarea modului de asigurare a accesului în unităţile de învăţământ şi a pazei sediilor, determinarea factorilor de conducere să instituie una din formele de pază prevăzută de lege, precum şi acordarea sprijinului de specialitate necesar în organizarea pazei şi funcţionarea sistemelor tehnice de alarmare.

În sfera activităţilor educative s-au înscris şi cele 495 de acţiuni ale poliţiştilor rutieri, prin intermediul cărora, elevii au avut posibilitatea transpunerii în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice.

Având în vedere neregulile descoperite în cadrul acţiunilor, au fost aplicate 997 de sancţiuni contravenţionale, din care 439 la Legea 61/1991 şi 12 conform H.G 128/1994.

În ceea ce priveşte infracţionalitatea, în perioada de referinţă, au fost înregistrate 89 de infracţiuni, cu 10 mai puţine comparativ cu anul şcolar precedent, dintre care 70 au fost comise în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar şi 19 în zona adiacentă acestora.

Cele mai frecvente infracţiuni au fost furturile, tentativele de furt şi lovirile.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial