26 aprilie 2024

Găeşti – Vino să fii cititor în Biblioteca Vie, unde cărţile pot vorbi!

www.mariusbuga.ro_images_penitenciarComunicat de presă

Biblioteca vie

În data de 26 iunie, începând cu ora 09.00, Penitenciarul Găești organizează la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” a oraşului Găeşti proiectul „Biblioteca vie”, activitate inedită unde cărţile sunt oamenii cu care cititorii inter-relaţionează.

Manifestarea este organizată la iniţiativa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi se desfăşoară la nivel naţional de către toate unităţile penitenciare, la aceeaşi dată.

Scopul acestei manifestări vizează combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul de penitenciar şi persoanele aflate în detenţie,  precum şi stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate, prin implicarea personalului şi a persoanelor custodiate în activităţi legate de viaţa socială a comunităţii, în spaţii neconvenţionale.

,,Biblioteca Vie” funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, la care oamenii vin, împrumută cărţi şi le returnează, cu precizarea că, aceste CĂRŢI sunt OAMENI cu care cititorii interacţionează şi au posibilitatea de a afla informaţii despre mediul penitenciar şi despre cei care definesc acest spaţiu „personalul din sistemul penitenciar şi persoanele custodiate”.

                         Lasă deoparte propriile prejudecăţi sau ceea ce îţi spun alţii despre mediul penitenciar şi află singur ce te interesează!

               Vino să fii cititor în Biblioteca Vie, unde cărţile pot vorbi!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial