26 aprilie 2024

Dâmbovița: 125 de șoferi au pățit asta, în numai trei ore!

accmot5Peste 120 de sancţiuni contravenţionale aplicate şi 13 permise de conducere reţinute de poliţiştii rutieri

 

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi a formaţiunilor de profil au desfăşurat o acţiune pe linia verificării respectării regulilor de circulaţie  de către participanţii la traficul rutier, pe raza municipiului Târgovişte.

 

Astfel, au fost oprite în trafic, pentru control, peste 250 de autovehicule.

 

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 125 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 33 750 de lei.

 

10 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, fiindu-le reţinute şi permisele  de conducere pentru o perioadă de  30 de zile, iar 30 pentru neportul centurii de siguranţă.

 

Alţi 15 conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la starea tehnică a autovehiculelor, cazuri în care le-au fost retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea defecţiunilor constatate.

 

De asemenea, au fost reţinute 2 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, iar 1 pentru circulaţie pe sens opus.

 

Poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale şoferilor care au încălcat prevederile legale în domeniul transporturilor de marfă şi persoane.

 

Totodată, 2 bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie ori conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, ori neînregistrat, potrivit legii”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial