26 aprilie 2024

CE MAI PRODUC POLIȚIȘTII? Potop de amenzi și arme albe!

Siguranţa cetăţeanului reprezintă prioritatea poliţiştilor! În ziua de 12 martie 2010, la nivelul judeţului, poliţiştii dâmboviţeni au organizat şi executat acţiuni preventiv – reactive, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale şi prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional,în care au fost implicate efective de poliţie de la ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Au fost aplicate 120 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 23 920 lei, au fost reţinute 5 permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare. Au fost constatate 8 infracţiuni din care: 5 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, 1 pentru nerespectarea prevederilor Legii 126/1995 şi 1 la Legea 61/1991 R. Exemple: 1. În ziua de 12 martie 2010, în jurul orei 17:30, în timp ce executau activităţi specifice pe DJ 720, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni au identificat în trafic un autoturism pe care l-au oprit pentru control. Cu ocazia verificărilor efectuate cu privire la identitatea pasagerilor din autoturism s-a constatat că M. Eduard, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Bucureşti, avea emis pe numele său, de Judecătoria Buftea, mandat de executare a pedepsei închisorii, având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Persoana în cauză a fost depusă în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, urmând a fi transferată la penitenciar pentru executarea pedepsei. 2. Pe raza municipiului Moreni, au fost depistaţi I. Cristinel, Ş. Valentin şi T. Marian toţi din municipiul Moreni, în timp ce conduceau autoturisme, pe drumurile publice din localitate, cu alcoolemii de 0,52 mg/l, 0,68 mg/l, respectiv 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cele trei persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1, din OUG 195/2002. 3. Tot pe raza oraşului Moreni, a fost depistat L. Grigore, care deţinea în autoturism 60 de pocnitori cu amestec pirotehnic şi o armă albă, interzisă deţinerii. A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea 126/1995 şi Legea 61/1991 R. 4. A fost depistat S. Marius, de 30 de ani, din oraşul Pucioasa, în timp ce conducea un autoturism, pe drumurile publice din localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Tot în oraşul Pucioasa, a fost depistat şi D. Doru, de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Cele două persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1, din OUG 195/2002. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial