26 aprilie 2024
Ce a promis premierul Dăncilă, la Târgovişte

Ce a promis premierul Dăncilă, la Târgovişte

copert---bunComunicat de presă

Vizita premierului Viorica Dăncilă în judeţul Dâmboviţa

Astăzi, 22 martie, premierul României, Viorica Dăncilă, a întreprins, alături de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, parlamentarii dâmboviţeni, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi alţi reprezentanţi guvernamentali, o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa. În prima parte a zilei, oficialităţile au efectuat vizite la: şantierul Arctic de la Ulmi, unde s-au întâlnit cu reprezentanţii fabricilor Arctic, KabluTronic, Mefa, Telas, AKIM- Curent Metal, apoi la SC Nimet SA şi la Arhiepiscopia Târgoviştei, unde s-au întâlnit cu IPS Nifon – Arhiepiscop şi Mitropolit.

Vizita s-a încheiat la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, unde, la sosirea delegaţiei, a avut loc un eveniment restrâns, în cadrul căruia, în semn de mulţumire pentru declararea staţiunii Padina-Peştera de interes naţional – prin Hotărâre de Guvern – premierul României a fost invitat să semneze un document onorific care atestă importanţa actului normativ. Acesta a mai fost semnat de către primarul comunei Moroeni, Laurenţiu Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean, Daniel Comănescu, vicepreşedintele Senatului, Adrian Ţuţuianu, şi preşedintele Asociaţiei Padina Peştera, Valentin Calcan.

Începând cu ora 14:00, invitaţii au fost prezenţi în sala Unirii a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, la o întâlnire de lucru la care au participat: preşedintele CJD, Daniel Comănescu, vicepreşedinţii Alin Manole şi Luciana Cristea, secretarul judeţului, Vasile Ivanoff, prefectul judeţului, Antonel Jîjîie, vicepreşedintele Senatului, Adrian Ţuţuianu, parlamentarii dâmboviţeni Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ştefan, Iancu Caracota, secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Adrian Ionuţ Gâdea, primarii din judeţul Dâmboviţa, reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi ai instituţiilor deconcentrate.

Principalele subiecte abordate au vizat atât proiectele şi problematicile privind dezvoltarea locală, cât şi colaborarea autorităţilor locale şi judeţene cu instituţiile centrale. Astfel, premierului i-au fost aduse în atenţie principalele obiective de interes ale judeţului Dâmboviţa şi anume: problema calamităţilor, importanţa realizării proiectelor aferente DN 7 şi DN 71, importanţa continuării lucrărilor la Universitatea Valahia din Târgovişte, precum şi proiectele de dezvoltare din zona fostei unităţi militare de la gara Târgovişte.

Adrian Ţuţuianu: „Cred că este necesar şi sunt convins că vom găsi soluţii să sprijinim aceste familii, care sunt la acest moment sinistrate la Văleni Dâmboviţa. Mai avem şi alte localităţi cu probleme, cum ar fi Malu cu Flori, Bezdeadul, Glodeniul, Vişineştiul şi altele…

Un al doilea subiect indicat şi astăzi de oamenii de afaceri din judeţ priveşte două drumuri naţionale, DN7 Bâldana-Titu-Găeşti-Topoloveni-Piteşti, extindere la 4 benzi, drum pe care România l-a promis în 2017 investitorilor de la Renault. Rugămintea noastră este să ne ajutaţi să trecem cât mai repede la proiectarea şi execuţia acestui tronson…De asemenea, foarte important este să modernizăm DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia. Am stat foarte mult, aproape un an, după avizul de mediu, sperăm să-l obţinem luna aceasta… Acest drum va însemna relansarea industrială a judeţului Dâmboviţa. Modernizarea este utilă şi din perspectiva unei căi alternative pentru Valea Prahovei.”

La rândul său, premierul României, Viorica Dăncilă, şi-a arătat întreaga disponibilitate pentru sprijinirea proiectelor de dezvoltare locală şi a reiterat ideea unei bune colaborări interinstituţionale: „Sprijinirea autorităților locale reprezintă o prioritate pentru mandatul meu. Pe lângă ceea ce am cuprins în programul de guvernare, cred că este important să vedem care sunt problemele punctuale din fiecare județ și, de aceea, astăzi am dat startul deplasărilor din teritoriu. Nu am venit singură, am venit împreună cu o echipă de miniștri și nu doar pentru a asculta ce probleme aveți dumneavoastră aici, ci pentru ca, împreună, să putem găsi soluții adecvate. Astăzi ne-am întâlnit și cu investitori, ceea ce este foarte bine. Cred ca investițiile sunt necesare în România – atât investițiile românești, cât și investițiile străine. Guvernul României nu numai că va sprijini investițiile, dar vrea să aibă cât mai multe detalii nu doar despre oportunitățile pe care încercăm să le creăm, dar și detalii despre barierele pe care le întâmpină investitorii, astfel încât să putem găsi soluții comune…Sunt convinsă că sunt foarte multe lucruri de reglat. Aveți toată deschiderea Guvernului în a sprijini autoritățile locale, în a sprijini investițiile(…)Cred că este necesar să colaborăm(…)Sper să ne dăm seama că, în acest moment, avem nevoie de unitate și de proiecte comune care să ajute atât fiecare localitate în parte, fiecare județ, dar și România, în ansamblu(…). Am fost la fața locului, am văzut care sunt problemele… Astfel se explică și faptul că am venit împreună cu miniștri care cred că vor avea un răspuns punctual la problemele pe care le-ați ridicat.”

Dezvoltarea locală şi necesitatea unei bune colaborări interinstituţionale au fost subiecte abordate şi de către ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care a punctat importanţa accesării fondurilor europene la nivel local.

Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial