26 aprilie 2024

Biciclistul mort de beat s-a dezechilibrat! ŞI S-A ACCIDENTAT!

Accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unui biciclist În ziua de 16 noiembrie 2010, în jurul orei 12:00, Poliția Municipiului Târgovişte a fost sesizată prin apel unic de urgenţă 112, că pe strada Berzelor din comuna Crevedia, s-a produs un accident de circulație, în următoarele condiţii: P. Dumitru, de 53 de ani, din comuna Crevedia, în timp ce conducea o bicicletă, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat şi a fost acroşat de o autoutilitară care circula în aceeaşi direcţie, condusă regulamentar de B. Nicolae, de 71 de ani, din comuna Ciocăneşti. Din accident a rezultat rănirea biciclistului P. Dumitru, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgovişte în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin parchet. Se interzice conducătorilor de biciclete: a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificatia “Accesul interzis bicicletelor”; b) să înveţe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate; c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor; d) să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale; e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competitii sportive organizate; f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora; g) să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul; h) să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; i) să circule pe partea carosabilă în aceeasi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce pot fi folosite; j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic; k) să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor; m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă. n) să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor; o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă; p) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga; r) să circule fără a purta îmbracaminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă; s) să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial