26 aprilie 2024
ALO, SUNT EU, ŢEPARUL! A crezut că a dat norocul peste el, dar era ghinionul…

ALO, SUNT EU, ŢEPARUL! A crezut că a dat norocul peste el, dar era ghinionul…

“Ş. M. ne-a sesizat că a fost înşelat de persoane necunoscute cu suma de 60 de euro. În ziua respectivă, partea vătămată a primit un mesaj pe telefonul mobil, prin care era anunţat că a câştigat 5.000 de euro sau un televizor cu plasmă la un concurs organizat de societatea de telefonie mobilă la care era abonat. În acelaşi mesaj erau precizate un nume şi un număr de telefon mobil cu care trebuia să ia legătura pentru a intra în posesia premiului. Făcând acest lucru, i s-a solicitat de către apelant să cumpere cartele de reîncărcare în valoare de 60 de euro, lucru pe care partea vătămată l-a şi făcut, ulterior oferind codurile de reîncărcare apelantului.

Când i-au fost solicitate şi alte cartele, Ş. M. şi-a dat seama că a fost înşelat, în consecinţă, depunând plângere la Poliţia Municipiului Târgovişte. Cu toate că numărul infracţiunilor de acest gen este mic, datorită creării unui sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, am luat unele măsuri de prevenire şi combatere a acestui gen de infracţiuni, în special pe raza municipiului Târgovişte, unde am înregistrat, de fapt, asemenea fapte. Este important ca cetăţenii să cunoască modurile de operare folosite de infractori pentru a fi în măsură să adopte măsuri de protecţie. Pentru prevenirea acestor tipuri de fraude vă recomandăm insistent să: – nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui concurs / sondaj organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie; – nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, buletin, cărţi credit/debit, etc. pe e-mail / fax; – nu acceptaţi în nici un caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui autoturism sau alt bun, la care aţi fost anunţat câştigător; – nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi; niciodată o societate nu va solicita aşa ceva, garantat este o tentativă de fraudare! – sunaţi operatorul de telefonie mobilă, dacă primiţi mesaje sau apeluri pe telefoanele mobile, pentru a le confirma daca este în derulare vreun concurs sau vreo campanie de premiere a abonaţilor; – când vi se solicită anumite sume de bani, pe care trebuie să le trimiteţi în anumite conturi sau prin orice alte mijloace, fără să fiţi siguri că în schimbul lor puteţi primi ceea ce vi se promite, cereţi cât mai multe date despre persoana care vă solicită sumele sau propuneţi o întâlnire cu aceasta, pentru a se legitima şi să o puteţi verifica, sau sesizaţi poliţia cu privire la aceste aspecte dacă vi se pare ceva în neregulă pentru a putea preveni acest gen de înşelăciune; – nu expediaţi sume de bani prin mandate on-line, nu depuneţi bani în contul unor persoane necunoscute şi nu comunicaţi codul de reîncărcare al unor cartele telefonice unor persoane necunoscute care vă solicita acest lucru! Dacă aveţi suspiciuni cu privire la o anumită persoană, contactaţi poliţistul de proximitate sau, în cazuri urgente apelaţi POLIŢIA la numărul de telefon 112!” Biroul de Presă al IPJ Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial