TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Ziua Porţilor Deschise, la Inspectoratul de Poliţie Dâmboviţa!

dasyCOMUNICAT DE PRESĂ

Poliţiştii dâmboviţeni, alături de şcolari la Ziua Porţilor Deschise

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa s-a desfăşurat tradiţionala activitate „Ziua Porţilor Deschise”, la care au fost invitaţi să participe elevii şi cadrele didactice din judeţ.

Grupurile de elevi şi profesori au fost întâmpinate de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa, care le-au prezentat autospeciala, echipamentul şi tehnica din dotare.

Vizita a continuat la Biroul Operaţional şi Apeluri de Urgenţă 112 Dâmboviţa, unde şcolarii au fost informaţi despre condiţiile şi împrejurările în care pot apela numărul unic de urgenţă 112, precum şi consecinţele apelurilor false sau abuzive pe 112 .

Şcolarii au vizitat şi birourile Serviciului Criminalistic, prilej cu care le-au fost prezentate criminalitatea ca ştiinţă, tehnicile şi metodele de identificare a persoanelor care comit fapte penale, autospeciala-laboratorul criminalistic mobil de cercetare la faţa locului, precum şi programele informatice utilizate în activitate.

Punctul culminant a fost momentul „ amprentării” şcolarilor.

Ziua Porţilor Deschise ” s-a înscris în calendarul activităţilor dedicate Zilei Naţionale a României,  1 Decembrie.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.