lun. dec. 23rd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Ziua Culturii Naţionale la Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte

Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). În această zi avem ocazia nu doar să celebrăm un mare poet, dar să şi reflectăm asupra culturii româneşti.

Pentru că această zi are o importanță deosebită pentru toți românii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, oferă acces gratuit în muzeele din municipiul Târgoviște (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu”), dar și în cadrul Ansamblului Brâncovenesc Potlogi.

Pe lângă expoziţiile permanente ale muzeelor, veți putea admira şi următoarele expoziţii temporare:

– Expoziţia Bienalei Naţionale de Gravură „Gabriel Popescu” ediţia a VIII-a, organizată la Muzeul de Artă;

– Expoziţia de artă „Conexiune în Brahma”, a artiștilor Liusic VRAPCIU și Vladimir PĂUN – VRAPCIU, organizată în sala de expoziții temporare a Muzeului de Artă;

– Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, organizată în sala Auditorium a Muzeului de Istorie.

Accesul publicului în muzee se va face între orele 8:00 și 16:00 (ultimul acces la ora 15:30), cu excepţia Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, unde programul de vizitare este în intervalul orar 9:00 – 17:00 (ultimul acces, la ora 16:30).

Vă aşteptăm cu drag şi vă recomandăm să respectaţi cu strictețe toate normele de prevenție stabilite de autorităţi!

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița