Dum. dec. 22nd, 2024

Până duminică, 5 iunie, județul Dâmbovița îmbracă straie de sărbătoare. Organizate pentru prima data, la propunerea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, Zilele Județului sunt marcate în acest an printr-o serie de evenimente ce se vor întinde pe durata a cinci zile.

          În întreg județul nostru, se vor desfășura zeci de acțiuni la muzee, în biblioteci, în Piața Tricolorului, pe străzile vechii Cetății de Scaun de la Târgoviște, la Potlogi sau Peștera Ialomiței.

          Organizat cu prilejul împlinirii a 510 ani de la prima dovadă scrisă a existenței județului Dâmbovița ca entitate teritorială, evenimentul urmărește să devină o sărbătoare anuală care, prin varietatea manifestărilor, să le aducă cetățenilor acestor meleaguri mândria de a fi dâmbovițeni, să promoveze valorile cultural-istorice, specificul dâmbovițean și pe dâmbovițenii care, prin realizările lor, vorbesc țării și chiar lumii despre județul nostru.

          Un moment important, în această a doua zi a manifestărilor l-a constituit redeschiderea Muzeului Etnografic „Prof. Dumitru Ulieru” din localitatea Pietroșița.

          Prezent la eveniment, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, a spus:           „Este o onoare și o bucurie să mă aflu, astăzi, la Pietroșița, împreună cu dumneavoastră, la acest eveniment cultural și, în egală măsură, de suflet – redeschiderea Muzeului Etnografic Profesor Dumitru Ulieru. Mă bucur că și acest spațiu muzeal, ce aparține Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, a fost readus la viață prin grija Consiliului Județean Dâmbovița.

          Obiectele expuse în acest muzeu păstrează în ele o părticică din viața locuitorilor zonei, într-o frumoasă colecție care ne amintește de copilăria noastră, de un loc drag oricăruia dintre noi – casa bunicilor, basmele pe care ni le spuneau sau ni le citeau bunicii, ulița copilăriei, îndeletnicirile și portul bunicilor și al părinților noștri.

          Pășind în locuri ca acesta, o bijuterie care reconstituie atât de bine o secvență a trecutului nostru, ni se face dor de anii copilăriei, de clipele petrecute alături de cei care continuă să trăiască prin noi – bunicii și părinții noștri. Simțim cum ne reîntregim imaginea, cu ochii adultului de astăzi, a ceea ce a fost leagănul vieții noastre.

          Stimați oaspeți, mă bucur că pot împărtăși cu dumneavoastră emoția pe care astfel de evenimente o trezesc în sufletul unui om. Nădăjduiesc că din ce în ce mai mulți oameni vor trece pragul acestui loc, ce stă mărturie a veacurilor trecute, din care ne tragem rădăcinile, și că vom ști să punem la loc de cinste sentimentul de mândrie față de generațiile trecute, pe care muzee ca acesta nu ne lasă să le uităm!”

Compartimentul Imagine, Relații Externe, 

Consiliul Județean Dâmbovița